Personalitatea Borderline sau drumul lung spre casa


Tulburarea borderline prezintă 5 moduri de funcţionare care interactioneza în mod disfuncţional. Aceste 5 moduri îi crează acestuia un univers interior în care furia, cruzimea, sentimentul de submisie şi auto-amorţire preiau pe rând controlul. Însă, înţelegerea modului în care acestea funcţionează ajuta foarte mult în explicarea comportamentelor iraţionale ale pacienţilor.

Cele cinci moduri sunt: (1) copilul abandonat, (2) copilul furios şi impulsiv, (3) părintele punitiv, (4) protectorul detaşat şi (5) adultul sănătos (Young şi colab., 2003).

Copilul abandonat

În acest mod de funcţionare, pacienţii diagnosticaţi cu TPB par să fie la fel de fragili precum copii. Aceştia sunt foarte speriaţi, resimt o puternică lipsă de afecţiune şi iubire, se simt pierduţi. De asemenea, predomina sentimentele de singurătate şi neajutorare şi toată energia lor este canalizată în mod obsesiv către găsirea unei figuri parentale care să îi ocrotească (Young şi colab. 2003, pag. 308).

Această stare este una pregnanta în rândul pacienţilor cu TPB, de aceea, este util pentru terapeut să perceapă aceşti pacienţi că pe nişte copii cu un nivel emoţional încă nedezvoltat. Pacienţii sunt deseori blocaţi emoţional la vârsta de 3 ani, când încă psihicul nu este conştient de permanentă obiectelor – motiv pentru care există o constantă teamă de abandon.

Copilul furios şi impulsiv

Acest mod reflectă acea parte a copilului care ştie că nu i-au fost îndeplinite nevoie bazale şi care înţelege că a suferit pe nedrept. Acesta va exprima furia cu privire la nedreptatea pe care a trăit-o nefiindu-i respectate nevoile care au generat schemele: abuzul, abandon, subjugare, rejecţie şi pedeapsa (Young şi colab., 2003). Acest mod este unul dintre cele mai dificile, atât pentru pacient, cât şi pentru oamenii din jurul său sau pentru terapeut, iar activarea acestuia apare în momentul în care există percepţia abandonului, a tratamentului incorect sau privarea de anumite lucruri. Chiar dacă aceştia sunt îndreptăţiţi să se simtă astfel, comportamentul nu este unul adaptativ, ba chiar îi împiedică şi mai mult să îţi îndeplinească nevoile.

În plus, acestor pacienţi exprimarea unor astfel de emoţii sau dorinţe le era interzisă în copilărie. Deseori, după activarea modului copilului furios, intra în scena modulul de funcţionare al părintelui punitiv sau a copilului abandonat. Terapeutul trebuie să fie foarte atent la aceste schimbări, deoarece aceste izbucniri de furie sunt uneori urmate de diverse forme de auto-pedepsire (tăieri, mutilări, abuzuri sau chiar tentative de sinucidere). În acele momente, pacientul retrăieşte dinamica situaţiilor din familie. Însă, în contextul terapeutic, pacientul poate intra sub influenţa modului protectorului detaşat, mecanismul de coping prin care acesta devine oarecum compliant şi nereactiv. Nu trebuie pierdut din vedere faptul că nivelul de frustrare al pacientului creşte intern, iar dacă emoţiile nu sunt exprimare şi nevoile împlinite, nu va dura mult până la apariţia copilul furios (Young, 2006).

Părintele punitiv

“Acest mod reprezintă internalizarea identităţii părintelui (sau a altora) care l-a respins sau nu l-a apreciat în copilărie” (Young şi colab., 2003, pag. 341). Pe lângă faptul că aceşti pacienţi au trăit copilăria alături de o figură parentala abuziva, internalizand acest lucru înseamnă că abuzul intern continuă. Acest mod este unul deosebit de dur care pedepseşte pacientul pentru că este “rău”. Această răutate devine un element pervaziv care ajunge să descrie întreaga existenţă a pacientului (Young şi colab., 2003). Sub influenţa acestui mod, cei care suferă de TPB, deseori se descriu ca fiind “rai”, “groaznici” sau “murdari” şi pot manifesta comportamente de auto-mutilare.

Terapeuţii încearcă să ajute pacienţii să recunoască această parte din ei ca un mod de funcţionare şi îi ofere acestuia un nume descriptiv (cum ar fi “Părintele care te pedepseşte”). Acordarea unui nume acestui mod ajuta pacientul să se distanţeze de această parte din sine. În cele din urmă, aceşti pacienţi reuşesc să pună sub semnul îndoielii aceste stări dificile şi să lupte împotriva acesteia. Acest mod nu este unul adaptativ deoarece îşi are rădăcinile în abuzul în sine şi nu în afirmarea copilului (Young, 2006).

Protectorul detaşat

Majoritatea pacienţilor cu TPB sunt recunoscuţi pentru modul dramatic prin care se exprima sau se comportă şi pentru manifestarea intensă a emoţiilor. În ciuda acestui lucru, mare parte din timp aceştia funcţionează în modul protectorului detaşat, caracterizat printr-o detaşare emoţională, deconectare, izolare şi evitare comportamentală (Young şi colab., 2003, pag. 275).

Deseori acest mod aduce cu el senzaţia de vid sau amorţire a pacientului. Pot avea o atitudine cinică sau detaşată faţă de cei din jur pentru a evita orice implicare emoţională. Exemple comportamentale include izolarea emoţională, încredere în sine excesivă, fantasmare, comportamente compulsive şi căutarea stimulării (Young şi colab., 2003).

Deşi acest mod îl ajută pe pacient să funcţioneze, acesta poate interfera cu progresul terapeutic ţinând ascuns modul copilului abandonat şi împiedicând o conexiune terapeutică.

Adultul sănătos

Acest mod este ceea ce îi lipseşte pacientului de cele mai multe ori. Adultul sănătos ajuta uneori la îndeplinirea nevoilor bazale ale copilului (Young şi colab., 2003, pag. 278).

Young şi asociaţii (2003) afirma că adultul sănătos serveşte următoarele 3 funcţii de bază:

  1. Îngrijeşte, afirmă şi protejează copilul vulnerabil.
  2. Setează limitele copilului furios şi impulsiv, având la baza principiile reciprocităţii şi de autodisciplină.
  3. Se lupta cu mecanismele disfuncţionale şi le moderează.

Turbulenţele din viaţa unui pacient cu TPB sunt strâns legate de cât de slab este acest mod de funcţionare. De aceea, terapeutul trebuie să preia rolul de părinte sănătos (ţinând cont de limitele unei relaţii terapeutice). Se consideră că terapia schemelor ar trebui să dureze cel puţin 2 ani, deoarece unul dintre obiectele centrale este că pacientul să înceapă să internalizeze terapeutul că părintele sănătos. Şi astfel, în cele din urmă pacienţii vor ajunge să poată face pentru ei înşişi ceea ce terapeutul făcea pentru ei în cadrul sesiunilor.

Prezentarea vizuala a lucrarii 

Borderline

 

Anunțuri

Comment

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s